Primăria Municipiului Focșani – comunicat de presă

  Sănătatea miilor de elevi și preșcolari focșăneni

 NU CONTEAZĂ pentru PNL-DSP Vrancea  

În ciuda numărului mare de îmbolnăviri cu Covid-19, GuWernul PNL a ordonat elevilor ca, începând cu 14 septembrie, să se alinieze cuminți în bănci pentru anul școlar 2020-2021. Mai sunt câteva zile și nici acum părinții nu știu exact cum vor învăța copiii lor, astfel încât să își poată face un program pentru dusul și adusul celor mici de la școală. Cât despre măsurile de siguranță… acestea sunt învăluite într-un mare mister, NIMENI neștiind să spună ce măsuri va lua GuWernul PNL și mai ales când! Un exemplu de HABAR N-AM l-a oferit chiar ministrul Învățământului, prezent la Focșani, care nu a fost în stare să răspundă directorilor de școli, cu care  s-a întalnit, la NICIUNA dintre întrebările legate de modul în care se vor desfășura cursurile în contextul actualei pandemii. De fapt, toate răspunsurile doamnei „Pepsiglas” nu au fost decât o înșiruire de „poate că… vom vedea… sperăm că… șamd”.

Cu toate acestea, conducerea PNL a Direcției de Sănătate Publică Vrancea este mai interesată de alegerile locale decât de siguranța elevilor și preșcolarilor din orașul nostru. Altfel nu se explică cum de, într-o adresă oficială înaintată Primăriei Municipiului Focșani, DSP Vrancea vorbește doar de alegerile care vor avea loc pe 27 septembrie, fără a face însă vreo referire la școala care va începe peste doar câteva zile! Nici măcar UN SINGUR cuvânt!

Cu alte cuvinte, pentru PNL-DSP Vrancea NU contează SĂNĂTATEA și SIGURANȚA copiilor noștri! Și nici a dascălilor!

Pentru liberalii, disperați că scad pe zi ce trece în sondaje, IMPORTANTE sunt alegerile locale! În rest… nimic altceva. Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar adresa PNL-DSP nr. 16130/10.09.2020, care spune cu subiect și predicat că „Ministerul Sănătății asigură materialele dezinfectante pentru secțiile de votare și coordonează prin direcțiile de sănătate publică acțiunile de dezinfecție a secțiilor de votare”.

Despre copii … NIMIC.

Despre profesori… NIMIC.

Despre materialele necesare în școli, grădinițe și creșe… NIMIC.

Ca și cum SĂNĂTATEA copiilor noștri și a cadrelor didactice NU CONTEAZĂ!

De fapt… pentru PNL chiar NU CONTEAZĂ!

Pentru că românii NU CONTEAZĂ pentru PNL!

 

Primar

Cristi Valentin Misăilă

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: