Transport public electric în Focșani, în viitorul apropiat

Sursa foto: ziare.com
Sursa foto: ziare.com

La sediul Primăriei Municipiului Focșani a avut loc recent, Adunarea Generală a Asociației Metropolitan Trans, la care au participat primarii unităţilor administrativ teritoriale membre – Municipiul Focşani, comuna Goleşti, comuna Câmpineanca, comuna Vânători, comuna Răstoaca, comuna Milcovul și comuna Gologanu, Directorul SC Transport Public SA Focsani și Radu Dragomir, ca reprezentant al firmei de consultanță SC URBAN SCOPE S.R.L.. În cadrul întâlnirii au avut loc discuții pentru găsirea modalităților de a duce la îndeplinire cerințele cuprinse în cadrul Regulamentului (CE) NR. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene. Astfel, Studiul de Oportunitate întocmit a arătat că toate localitățile membre din cadrul Asociației au posibilitatea să-și dezvolte un transport public modern. Pentru acest deziderat, în unanimitate, s-a hotărât ca gestiunea serviciului de transport public din fiecare UAT să fie delegată către Asociație prin intermediul unui Contract de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public. ,,Primăria Municipiului Focșani a depus deja cereri de finanțare din fonduri europene pentru următoarele proiecte: achiziția de autobuze electrice, introducerea unui sistem modern de ticketing, modernizarea infrastructurii de transport (linii speciale dedicate mijloacelor de transport public, stații moderne de autobuze dotate cu wi-fi, aer condiționat, sisteme de încărcare a telefoanelor mobile și panouri electronice de informare a călătorilor), precum și instituirea unui sistem inteligent de management al traficului. La finalizarea implementării acestor proiecte, transportul public de călători va deveni unul modern și atractiv, la standarde europene și mai puțin poluant, ceea ce în mod clar va duce la creșterea calității serviciilor oferite atât focșănenilor, cât și celorlalți cetățeni din localitățile membre. Practic, toți călătorii, indiferent de localitate, vor beneficia de un transport public modern, confortabil și cu norme minime de poluare, fapt ce va contribui în mod cert și la îmbunătățirea calității vieții în general”, anunță primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă.