Ședință de lucru, la Primăria Focșani, ce vizează NOUL Regulament de spargere

 

Un fenomen ciudat se întâmplă de o vreme în Focșani. Străzile asfaltate sau recent reparate sunt găurite la tot pasul.

Așa NU SE MAI POATE!

NU ESTE NORMAL ca unele persoane, firme sau societăți să își bată joc de munca noastră și de banii focșănenilor!

Tocmai de aceea, am inițiat elaborarea unui NOU Regulament privind eliberarea avizului de spargere și condițiile de refacere a sistemului rutier și a spațiilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Focșani.

Joi, 23 septembrie 2021, a avut loc o ședință de lucru a echipei care se ocupă de acest proiect, ocazie cu care am constatat că sunt încă unele aspecte care trebuie clar stabilite, astfel încât să evităm situațiile în care cel care a adus modificări structurii carosabilului nu poate fi tras la răspundere în mod corespunzător.

Mai mult decât atât, am atras atenția asupra necesității ca discuțiile să fie axate și pe marginea modului de refacere a zonelor afectate. Din păcate, de multe ori am putut observa cu toții că, la scurt timp după aducerea la starea „inițială” a zonelor afectate de către beneficiar/executant, în carosabil apar degradări, surpări sau alte deficiențe, toate acestea fiind cauzate de lucrările de reparații prost executate.

Pentru eliminarea tuturor acestor spargeri necontrolate și a reparațiilor defectuos executate, NOUL REGULAMENT va veni cu precizări clare și cu amenzi consistente pentru cei care nu îl vor respecta.

Scopul acestui NOU regulament este acela de a menține domeniul public și privat (străzi, trotuare, parcări, spații verzi) într-o stare cât mai bună, astfel încât focșănenii să poată trăi într-un oraș verde și modern, nu într-unul plin de mici șantiere la tot pasul.

Primar,

Cristi Valentin Misăilă

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: