Respect pentru dascălii de excepție pe care îi are Municipiul Focșani

✅Cu emoție m-am revăzut cu profesorul Mihai Teodor de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani, care a avut o realizare remarcabilă chiar în data de 5 iunie 2022, de Ziua Învățătorului.
Profesorul Mihai Teodor, care predă matematică și informatică la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani, a descoperit o formulă nouă de calcul pentru suma produselor cifrelor până la un număr ”n”, fiind publicată în ”Gazeta matematică” Nr 2/2022 și ulterior în Enciclopedia online Q.E.I.S (The On-Line Encyclopedia of Integer Sequences).
✅Apariția în Q.E.I.S a presupus mai întâi obligativitatea publicării într-o revistă de specialitate, verificarea fiind făcută ulterior de către administratorii site-ului Q.E.I.S.
✅M-am bucurat să îi pot transmite, personal, felicitările mele domnului profesor Mihai Teodor. Sunt mândru că i-am fost elev.
✅Tot pe parcursul acestei săptămâni, mai mulți dascăli de excepție din Municipiul Focșani s-au revăzut, pentru ultima oară, cu elevii cărora le-au îndrumat pașii timp de patru ani.
✅I-am transmis doamnei învățător Mariana Ichim de la Școala ”Ion Basgan” toată aprecierea noastră pentru cariera sa de 47 ani, dedicată elevilor focșăneni.
✅Autor al lucrării „Din tainele matematicii“, doamna Ichim s-a pensionat și am ținut să îi transmit o Diplomă de excelență și toate urările de bine cu prilejul momentului festiv organizat de colegi în cinstea domniei sale.
✅Aceleași gânduri de bine le transmit și domnului învățătorul Lucian Neagu, de la Școala „Ștefan cel Mare‟ din Focșani, care și-a încheiat, la rândul său, o frumoasă și bogată carieră didactică după 47 de ani în învățământ.