Primăria Răstoaca: Poliția Română derulează o campanie de conștientizare cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112

📌 ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii vor să atragă atenția asupra consecințelor legale și psiho-sociale ale acestor fapte.
📌 În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate numeroase apeluri la numărul de urgență 112, prin care persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri.
📌 De fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificați ca fiind, de multe ori, minori care doreau să facă farse colegilor.
📌 Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice.
📌 Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie și apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţese pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
📌 Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!

Sursă: IPJ Vrancea

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: