Primăria Municipului Focșani: La Dispensarul Sud din Focșani începe vaccinarea cu vaccinul Pfizer

Începând de marți, 18 mai 2021, persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer pot face acest lucru și la Dispensarul Sud din strada Revoluției nr. 12, Focșani.

Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Asistență Socială Focșani, a deschis astfel un flux de vaccinare Pfizer la Dispensarul Sud, dar menține totodată și un flux de vaccinare AstraZeneca. Cetățenii din Municipiul Focșani, cât și cei din localitățile limitrofe, pot fi planificați la vaccinare accesând, de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00, numărul de telefon 0747.140.846 al centrului de vaccinare împotriva COVID-19 cu destinație temporară, organizat la Dispensarul Sud din Focșani.

Pentru a ajunge la centrul de vaccinare împotriva COVID-19, de la Dispensarul Sud, cetățenii pot folosi și mijloacele de transport în comun ale TPL Focșani – traseul nr. 6, stația Dispensar Sud.

În Municipiul Focșani funcționează un al doilea centru de vaccinare împotriva COVID-19 cu destinație temporară, organizat la Sala de sport din incinta Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”, strada Timotei Cipariu nr. 5, Focșani, unde cei interesați se pot vaccina cu vaccinul Pfizer BioNtech (2 fluxuri/capacitate maximă 192 locuri/zi).

Cei interesați se pot programa pentru vaccinare telefonic, de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00, la numărul de telefon 0748.094.189.

Pentru a ajunge la centrul de vaccinare împotriva COVID-19, de la Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret”, cetățenii pot folosi și mijloacele de transport în comun ale TPL Focșani – traseul nr. 8, stația Unirea Principatelor.

Precizăm faptul că, în ceea ce privește programarea cetățenilor, aceasta nu mai este imperativ necesară, odată cu Instrucțiunea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea nr. 158/06.05.2021, pentru asigurarea vaccinării fără programare în centrele de vaccinare.

Având în vedere cele mai sus menționate, cetățenii care se prezintă la centrele de vaccinare fără să fie programați vor fi vaccinați în limita locurilor disponibile la respectivul centru.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: