Primăria Municipiului Focşani reamintește persoanelor fizice și juridice că data de 31 martie 2022 este termenul limită până la care se poate achita impozitul pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și taxă afișaj pe semestrul I al anului 2022, FĂRĂ MAJORĂRI de întârziere la plată

✅Pentru plata cu anticipaţie până la data de 31 martie a anului curent a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloace de transport datorat pentru întregul an de către contribuabil, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice .
✅Totodată, dorim să reamintim tuturor persoanelor fizice și juridice că data de 31 martie 2022 este termenul limită până la care se pot depune rapoartele de evaluare și reevaluare a clădirilor, conform prevederilor articolelor 458 și 460 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
✅De la data de 1 aprilie 2022, pentru impozitul aferent semestrului I din anul curent, se va calcula o majorare de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună.
✅Taxele locale se pot achita cu numerar sau cardul bancar la sediul Primăriei Municipiului Focșani, cât și prin virament bancar și on-line prin  platforma www.ghiseul.ro.
✅Pentru a vizualiza toate datele de la rolul dumneavoastră fiscal și pentru a putea face plăți electronice, trebuie doar să accesați site-ul  www.ghiseul.ro și să urmați pașii indicați: solicită date de acces – introduceți CNP-ul – validare card – trimitere e-mail.
✅Odată ce ați obținut user-ul și parola, puteți plăti on-line.
✅Dacă apare cumva mesajul că nu sunt încărcate datele dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați la telefon 0237/236000, interior 311.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: