Primăria municipiului Focșani reamintește cetățenilor că cererile pentru eliberarea cărților de identitate vor fi soluționate în 30 de zile de la data depunerii acestora

Ca urmare a unor probleme de ordin tehnic existente la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cererile pentru eliberarea cărților de identitate vor fi soluționate în 30 de zile de la data depunerii acestora.
Prin excepție, cetățeanul care se află într-o situație deosebită, ce poate justifica solicitarea eliberării cărții de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit mai sus, se poate adresa directorului serviciului, sens în care va depune o cerere în acest scop.
De asemenea, readucem în atenția publicului faptul că, având în vedere evoluția situației existente la nivel național precum și măsurile dispuse pentru diminuarea efectelor contaminării cu virusul SARS-COV-2, în Monitorul Oficial, Partea I, nr.396/15.05.2020 a fost publicată Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 care, la art. 4 alin (5) reglementează că “ valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stăr

Intră in comunitatea VranceaTravel! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: