Primăria Municipiului Focșani răspunde TUTUROR cetățenilor

Lipsa de profesionalism a angajaților unui cotidian local a făcut ca o situație relativ simplă să fie prezentată fără opinia ambelor părți implicate, deși deontologia jurnalistică cere acest lucru cât se poate de clar.

Astfel, în ediția din 24 iulie, Primăria Municipiului Focșani este acuzată că nu ia în seamă solicitările Asociației de proprietari nr. 558 din Focșani vizavi de toaletarea unor copaci din zonă.

Total FALS! Iar corespondența oficială confirmă faptul că municipalitatea, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani (DDSP), a luat toate măsurile legale față de cerințele exprimate de domnul Emil Enoiu, administratorul Asociației de proprietari nr 558 din Focsani, Str. Aleea Echității.

Concret, în data de 30.05.2019, domnul Enoiu a depus o solicitare pentru toaletarea copacilor de lângă bloc, iar DDSP Focșani a efectuat lucrările respective și i-a și comunicat în scris acest lucru.

În data de 19.06.2020, domnul Enoiu a depus altă solicitare, prin care cerea de această dată TĂIEREA copacilor de lângă bloc. Față de toaletare, care poate fi efectuată fără alte avize, TĂIEREA copacilor poate fi făcută doar cu avizul Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea, drept pentru care DDSP Focșani  s-a și adresat oficial acestei instituții, informându-l totodată și pe domnul Enoiu de acest lucru.

Imediat ce Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea  va emite un punct de vedere oficial, DDSP Focșani va proceda în consecință, informându-l în același timp tot în scris și pe domnul Enoiu.

Față de această situație, rugăm ca toți cetățenii Municipiului Focșani să înțeleagă că anumite lucrări nu pot fi efectuate fără avizul unor ALTE instituții, ceea ce uneori (sau de cele mai multe ori) face ca acestea să aibă loc mult mai târziu decât ne-am dori și noi și focșănenii. Dar chiar și în aceste condiții, suntem deschiși față de TOATE solicitările și încercăm, în limitele cadrului legal, să dăm curs fiecareia în cel mai scurt timp posibil.

Primăria Municipiului Focșani

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: