Primăria Municipiului Focșani – Astăzi celebrăm Ziua internațională a donatorului de sânge, motiv pentru noi toți de a ne gândi la cei care au nevoie de cel mai de preț cadou pe care îl putem dărui unii altora – sângele!
Astfel, data de 14 iunie este, la nivel mondial, ziua în care se încearcă, o dată în plus, sensibilizarea cu privire la acest subiect, și mai ales conștientizarea că donarea de sânge este benefică sănătății, atât pentru cel care primește, dar și pentru donator. Este confirmat științific fapul că după donare sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, scade riscul de accident vascular și paralizie cu până la 30% . În plus, cu ocazia donării de sânge sunt efectuate în mod gratuit testele de laborator pentru grupa sanguină, RH și hepatită.
Primăria Municipiului Focșani a susținut în permanență toate campaniile inițiate și derulate de Institutul Național de Transfuzie Sanguină, încurajând toți focșănenii să participe activ în cadrul acestora. De altfel, colectivul municipalității a răspuns mereu în mod pozitiv la toate aceste acțiuni, demonstrând de fiecare dată că este alături de cei care au nevoie de sângele dătător de viață.
În calitate de Primar al Municipiului Focșani, am sprijinit întotdeauna demersurile angajaților Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea de completare a rezervei de sânge, inclusiv prin donare, conștient fiind că exemplul personal este mai puternic decât orice altă campanie.
Tocmai de aceea, îndemn focșănenii să doneze sânge, pentru că trebuie să dăm o șansă la viață și semenilor noștri aflați în nevoie!
Pentru toți cei care doresc, le reamintesc faptul că pot merge să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea în orice zi a săptămânii, între orele 8.00- 13.00 .
Datele de contact ale Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea sunt: strada Cuza Vodă nr. 50-52, Focșani, telefon 0337/401.233, mobil 0774667104, email ctsvrancea@yahoo.com .
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea dona sânge:
– vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
– greutate peste 50 kg
– puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
– tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
– să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice,boli hepatice, boli endocrine.
Avantajele donării de sânge, în afară de cele medicale, sunt următoarele:
– adeverință pentru 1 zi liberă de la locul de muncă (ziua donării)
– o singură donare poate salva 3 vieți (copil, mamă, tată, frate sau soră)
– adeverință pentru reducere 50% la abonamentul de transport în comun
– acordarea a 7 tichete de masa (~70 lei)
– procedura de donare este simplă, rapidă și inofensivă.
Mai multe informații găsiți pe www.donare-sange.ro și pe canalul de youtube Donare Sânge România.
VranceaTravel.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.
Prin click pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. ACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.