Primăria Focșani nu are bani pentru amenajarea punctelor de prim ajutor pentru perioada caniculei

Primăria Focșani nu are bani pentru amenajarea punctelor de prim ajutor din municipiu doarece bugetul local este suspendat și nu pot fi făcute niciun fel de Plăți. La locațiile stabilite inițial pentru aceste puncte de prim a ajutor nu va putea fi oferit niciun pahar de apa pentru focșăneni în perioada caniculară. Situația a fost discutată și la ședința Consiliului Local Focșani unde s-a discutat proiectul de hotărâre referitor la abrogarea hotărârii referitoare la bugetul local și aprobarea unui nou buget, situație care ar fi deblicat situația din administrația focșăneană.

Proiectul nu a trecut din cauza abținerilor consilierilor din majoritatea PNL USR-PLUS. De menționat ca, printr-o adresă, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Focșani a solicitat Consiliului Local Focșani să ia aminte că este nevoie de bani pentru a asigura cu apă punctele de prim ajutor din municipiu, cu atât mai mult cu cât temperaturile au urcat foarte mult în termometre.

„Având în vedere perioada caniculară vă aduc la cunoștință următoarele: În conformitate cu Hotărârea nr. 121 din 16.06.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, privind aprobarea Planului de măsuri și acțiuni pentru evitarea producerii situațiilor de urgență ce se pot manifesta la nivelul UAT Focșani, ca urmare a prognozelor meteorologice de caniculă, Consiliul Local al Municipiului Focșani are OBLIGAȚIA de a asigura apa potabilă necesară în punctele de prim ajutor, puncte organizate de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Focșani. Vă precizăm faptul că în acest moment nu mai avem pe stoc niciun litru de apă și nici alte materiale necesare pentru buna funcționare a punctelor de prim ajutor. Pentru achiziția apei plate și carbogazoase, precum și a materialelor necesare funcționării punctelor de prim ajutor, considerăm că suma necesară a fi alocată în bugetul Municipiului Focșani este de cel puțin 13.000 lei”, se arată în adresa semnată de președintele CLSU, primarul Cristi Valentin Misăilă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: