Președintele Cătălin Toma a inspectat lucrările de asfaltare de pe drumul județean 204 P, din Gura Caliței

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a efectuat marți o vizită pe teren, însoțit de deputatul Ion Ștefan și de primarii din comunele Dumbrăveni (Valentin Tîlvăr) și Gura Caliței (Gică Grosu) pentru a inspecta lucrările de asfaltare de pe drumul județean 204 P, pe raza localității Gura Caliței, pe o lungime de 6 kilometri.

„Sunt lucrări așteptate de foarte mult timp de locuitorii din această zonă, care mi-au mărturisit că nu se mai așteptau să vadă asfalt pe drumul care le-a stricat mașinile ani la rând! Una dintre prioritățile mandatului meu este să schimbăm în bine modul în care arată infrastructura județeană și lucrăm permanent la acest lucru”, a spus Cătălin Toma.

La Gura Caliței au loc în acest moment ample lucrări și pentru refacerea în punctul Izlaz a DJ 204 P, care a avut de suferit în urma alunecărilor de teren active de mai mult timp.

Președintele CJ Vrancea a avut o discuție la fața locului și cu directorul Companiei de Utilități Publice, Gheorghe Vasilescu, pentru urgentarea lucrărilor pe care CUP le realizează pe DJ 204 P, astfel încât să poată fi asfaltat inclusiv tronsonul de drum județean din Dumbrăveni care duce la DN 2 – E 85.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Știri despre: ,