Peste 184 kilometri de drumuri afectate de inundațiile din luna iunie

 

Peste 173 km drumuri comunale, străzi și poduri aparținând domeniului public al localităților și 11,75 km de drum județean, 6 poduri și podețe din domeniul public al județului au fost afectate de inundațiile din a doua jumătate a lunii iunie. Prefectura Vrancea a anunțat că pentru refacerea lucrărilor de infrastructură de interes judeţean şi local a fost întocmit un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumei de 101,9 milioane lei din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului României prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021. Cele mai afectate localități în urma inundațiilor din iunie au fost comunele Biliești, Nereju, Bolotești, Paltin și Tulnici.

În ceea ce privește gospodăriile afectate de inundații, raportul de la Prefectură arată că, în urma evaluării, s-a constatat un grad de deteriorare sub procentul de 25 %, iar calculul și acordarea despăgubirilor se va realiza conform prevederilor Hotărârii Guvernului 671 din 2021. „La nivelul localităților: Boghești, Chiojdeni, Gura Caliței, Năruja, Nereju, Nistorești, Paltin, Spulber și Vrâncioaia au fost identificate următoarele obiective afectate: 11,75 km drum județean, 6 poduri și podețe, toate aparținând domeniului public al Consiliului Județean Vrancea, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 37.729.500 lei.

În comunele Tulnici, Biliești , Nereju, Soveja, Mera, Câmpineanca, Paltin, Reghiu, Câmpuri, Chiojdeni, Bârsești, Cotești, Poiana Cristei, Dumitrești, Vidra, Spulber, Homocea, Păunești, Năruja, Boghești, Bolotești, Nistorești, Garoafa, Ploscuțeni, Păulești, Gura Caliței, Dumbrăveni, Negrilești, Vrâncioaia, Valea Sării, Andreiaşu de Jos, Adjud, Vârteşcoiu şi Suraia au fost identificate următoarele obiective afectate: 173 km drumuri comunale, străzi și poduri aparținând domeniului public al localităților, pagubele fiind estimate la suma de 64.256.100 lei.

Cele mai afectate localități: comunele Biliești, Nereju, Bolotești, Paltin și Tulnici. În urma verificării gospodăriilor inundate, comisiile de evaluare au constatat că imobilele de locuit din zonele inundate au fost afectate prin pătrunderea apei la un nivel de maxim 10-15cm, fapt ce a dus la deterioarea pardoselilor și pereților la limita nivelului apei, evaluarea gradului de deterioare fiind sub procentul de 25 %, iar calculul și acordarea despăgubirilor se va realiza conform prevederilor HGR nr.671/24.06.2021”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Vrancea.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: