Păncenii au fost colindați de Corul „Pastorala”

Duminică, 23 decembrie 2018, păncenii au fost colindați de Corul Pastorala din Focşani, dirijat de prof. dr. Dumitru Săndulachi, care a susținut un concert de colinde de Crăciun, la Catedrala Cuvioasa Parascheva. Concertul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Oraşului Panciu. „În fiecare an, de 2000 de ani, preoții lui Hristos anunță acest eveniment deosebit, care este Nașterea Mântuitorului, umblând din casă în casă, cu icoana. Ce frumoase sunt, însă, pe lângă vestea pe care o duc preoții la credincioși, și colindele noastre românești, colinde care izvorăsc din credința poporului nostru, din sufletul curat al creștinilor, și care atât de frumos sunt duse de glasul copiilor, al adulților și al bătrânilor, din casă în casă, pentru a vesti această minunată minune, a Nașterii Domnului! Pentru noi, pentru parohia noastră, pentru orașul nostru, astăzi este o zi deosebită, pentru că avem în mijlocul nostru și îi primim cu multă bucurie, pe colindători. Și în acest an, Corul Pastorala, de la Focșani, condus de domnul profesor Săndulachi, la inițiativa și prin dragostea domnului primar, Iulian Nica, a venit la noi să ne colinde.

A devenit o tradiție, de câțiva ani, cu ocazia sărbătorii Crăciunului și a sărbătorii Învierii Domnului, să avem bucuria de a-i primi în casa noastră, în Casa lui Dumnezeu. Întotdeauna, la fiecare sărbătoare sfântă, ne înalță cu cântări alese și deosebite! Și astăzi, i-am așteptat cu mare bucurie și cred că fiecare dintre noi, ascultând colindele, ne înălțăm cu sufletul și cu gândul către bunul Dumnezeu și mărturisim, în aceste zile, Nașterea lui Hristos! Să ne bucurăm, să creștem duhovnicește și să ne împărtășim cu acest mare dar pe care Dumnezeu ni la trimis din dragoste pentru noi! Sărbătoarea Nașterii Domnului să ne aducă pace, liniște și bucurie! La mulți ani!“, a spus părintele paroh, Maricel Bunea.

Dirijorul Corului Pastorala, prof. dr. Dumitru Săndulachi a mulţumit pentru invitaţie primarului Iulian Nica și le-a transmis celor prezenți urări de Crăciun și de Anul Nou. „Mulțumim domnului primar pentru că nu risipim această tradiție de a veni aici, în orașul Panciu, de a prezenta concerte și pe parcursul anului, dar mai ales la trecerea dintre ani și la această mare sărbătoare, pe care o așteaptă creștinătatea, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Îi mulțumim domnului primar pentru colaborarea frumoasă pe care o are cu Corul Pastorala, îi mulțumim preacucernicului părinte pentru slujba de astăzi, pentru cuvântul de învățătură și pentru că împreună am reușit să dăm frumusețe acestui moment al Sfintei Liturghii!“, a declarat Dumitru Săndulachi.

Concertul de colinde a făcut parte din programul manifestărilor pe care Corul Pastorala le-a dedicat în acest an Centenarului Marii Uniri. „Îi mulţumesc domnului profesor Dumitru Săndulachi pentru cuvintele frumoase și pentru aprecieri. În numele păncenilor care s-au bucurat de acest concert, vreau să le mulțumesc tuturor membrilor Corului Pastorala, pentru programul deosebit de colinde. Le urez sărbători liniștite și fericite, precum și un An Nou bogat în evenimente! Să ne întâlnim cu bine și în 2019”, a transmis primarul Iulian Nica.

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More