GALERIE FOTO: Panciu – De 9 ani, consecutiv, un oraș al florilor

Și în 2019, administrația locală păstrează tradiția de a transforma Panciu într-un oraș al florilor. Astăzi, în zona centrală, în Parcul Palatului Administrativ și cel al Catedralei Cuvioasa Parascheva au fost montate în suporți, binecunoascutele jardiniere cu petunii și mușcate. „Și anul acesta, am reușit să trasnformăm orașul Panciu într-un oraș al florilor. Am montat jardinierele atât în zona centrală, cât și în zona Palatului Administrativ și a Catedralei Cuvioasa Parascheva. Este al nouălea an, consecutiv, în care păstrăm această frumoasă tradiție și în care orașul nostru este recunoscut, nu doar în în județ, cât și în afara lui, ca un oraș al florilor. Am optat din nou pentru petunii, care se adaptează condițiilor de mediu din zona noastră, dar care au și un miros deosebit. La fel, am ales și mușcatele, care sunt prezente și anul acesta într-o varietate de culori. Trebuie să adaug și faptul că, la începutul săptămânii viitoare, vor și montate și cele 6 piramide speciale, în care vor fi așezate olurile cu petunii. Aceste piramide sunt foarte așteptate de toată lumea și reprezintă o adevărată atracție pentru cei care ne vizitează orașul”, a precizat primarul Iulian Nica. Aranjamentele florale vor beneficia de un sistem de irigații conectat la sursele de apă din zonele unde sunt amplasate. Tototdată, va fi utilizat și un îngrășământ solid special, provenit de la firma care a asigurat livrarea materialului floricol.

Știri despre: ,