,,Diploma de onoare a județului Vrancea” oferită de Consiliul Județean, pentru doi tineri care au salvat de la înec trei copii

Administrația județeană, prin reprezentanții ei, a adus întotdeauna recunoștință tuturor celor care au facut ceva pentru această comunitate, ori au pus numele județului Vrancea pe panoplia de onoare în multe domenii. Consiliului Județean Vrancea a felicitat, a încurajat și a mulțumit, pe cât s-a putut de mult, vrâncenilor care și-au legat numele de orice forma de artă, știință, educație, sport, administrație și nu in ultimul rand celor care au dovedit umanitate și curaj. Recunoștința noastră, a vrancenilor, trebuie adresată, de asemenea, si tuturor celor care salveaza vieți zilnic: medici, pompieri, salvamontiști, politiști, jandarmi și față de toți aceia care au salvat o viață fără ca gestul lor să fi fost consemnat public.

Pe de alta parte, arătam faptul că hotărârile consiliului județean privind persoane se adoptă doar prin vot secret. Astfel, la propunerea unui consilier judetean adresata plenului Consiliului Judetean de a face cetățeni de onoare doi vrânceni care au dat dovada de curaj intr-o situație limită,  au achiesat doar 11 respectiv 13 din cei 30 de consilieri județeni prezenți.  Reamintim ca”votul secret”  înseamnă că alesul își exercită opțiunea în mod individual, sub protecția secretului votului. Ca atare, văzând votul exercitat pe buletinele de vot de către consilierii judeteni, în sensul respingerii propunerii de declarare ca cetățeni de onoare a celor doi vrânceni, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a propus ca domnilor Alexandru Puiu și Florin Sebastian Drăgan să li se acorde Diploma de onoare a județului Vrancea pentru a marca, în acest mod, recunoașterea comunității vrâncene pentru gestul curajos al celor doi tineri.