Demarează proiectul „Dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing”

Primarul Cristi Valentin Misăilă a semnat joi, 24 martie 2022, cu Roxana-Elena Blăgoi, reprezentantul Asocierii S.C. WIND TECHNOLOGIES S.R.L. Brașov – S.C. TERRA BUILDING S.R.L. Sibiu, contractul de ”Proiectare, asistență tehnică și lucrări de construcții, furnizare și instalare” în cadrul proiectului european „Dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor, implementarea unui sistem de bike-sharing”, în valoare de 12 milioane lei și o perioadă de implementare de 18 luni.

Contractul se înscrie în angajamentul privind dezvoltarea mobilității urbane a Municipiul Focșani, care și-a propus să implementeze un sistem inteligent de transport cu bicicleta, menit să faciliteze dezvoltarea durabilă a comunității noastre.

Proiectul înseamnă realizarea următoarele lucrări și servicii:

Realizarea a aproximativ 4 km de piste noi de bicicletă pe următoarele bulevarde și străzi:

o   Bulevardul Gării – lungime 612 metri. Se propune realizarea a două piste de biciclete, câte una pe fiecare parte a bulevardului, cu lățime de 1 metru și amplasare pe trotuar;

o   Strada Republicii – lungime 877 metri. Piste de biciclete în dublu sens, amplasate pe carosabilului străzii;

o   Strada Maior Gh. Pastia – lungime 262 metri. Piste de biciclete în dublu sens,  amplasate la nivelul carosabilului străzii;

o   Bulevardul Brăilei – lungime 770 metri. Piste de biciclete în dublu sens, amplasate pe primii 690 m la nivelul carosabilului străzii, iar pe restul traseului pista urmează a fi amplasată la nivelul trotuarului stâng al străzii.

o   Strada Mare a Unirii – lungime 534 metri. Piste de biciclete amplasate pe trotuare.

o   Strada Aurora – lungime 212 metri. Piste de biciclete în dublu sens, amplasate la nivelul carosabilului străzii.

o   Strada Ana Ipătescu – lungime 399 metri. Piste de biciclete în dublu sens,  amplasate la nivelul carosabilului străzii.

Implementarea unui sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic, utilizând biciclete inteligente, sisteme de andocare și terminale inteligente. Componența sistemului este următoarea:

o   Flotă de biciclete inteligente cu computer de bord și modul inteligent de acces;

o   Stații inteligente de andocare a flotei de biciclete;

o   Terminal de închiriere cu modul de plată cu card bancar;

o   Sistem de ticketing integrat cu transportul public urban;

o   Sistem de comunicații pentru operaționalizarea echipamentelor din teren;

o   Stații de depanare pentru reparații de urgență;

o   Management integrat, mentenanță, sistem de logistică, service și distribuție unitară a bicicletelor în stații.

În cadrul proiectului vor fi instalate 30 stații de închiriere a bicicletelor și vor fi utilizate 285 de biciclete inteligente mecanice și 16 triciclete pentru seniori și persoane cu dizabilități.

Stațiile de bicicletă vor fi amplasate în cele două cartiere ANL din Focșani, în Piața Unirii, în Piațeta Teatru, Piațeta Gării, în Piațeta Milcov, în zona Parcului Bălcescu, în zona Parcului Bahne, la Autogara Focșani, la Serviciul de Evidență a Populației (Vamă), în zona Sălii Polivalente, la Mausoleul Eroilor din Sud etc.

Proiectul prevede dotarea cu biciclete inteligente, care pot fi accesate prin intermediul dispozitivelor mobile (smartphone), cadrul de aluminiu, sistem de protecție împotriva furtului, sisteme de frânare performante pe ambele roți, sistem de iluminat, angrenaj cu mai multe viteze de deplasare și cabluri rutate în cadru.

Bicicleta va fi monitorizată permanent prin GPS și va fi dotată cu modul de comunicații mobile GPRS și Wi-Fi precum și modul de comunicații cu terminalele și stațiile de preluare și predare, sistem integrat în cadrul bicicletei de facilitare a inchirierii directe cu ajutorul telefonului mobil (NFC – Near Field Communication).

Bicicletele din sistemul bike-sharing vor fi operate cu o aplicație software mobilă realizată în cel puțin 3 limbi de circulatie internațională, inclusiv română, cu posibilitatea de plată prin SMS sau card bancar.

Cu această ocazie, Primarul Cristi Valentin Misăilă a declarat că proiectul  de dezvoltare a reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor și de implementare a unui sistem de bike-sharing este foarte important pentru comunitate, mai ales că aceasta are o serie de așteptări legate de proiectele de mobilitate urbană, în special de cele legate de realizarea pistelor de bicicletă.

”La finalizarea acestui proiect, în paralel cu finalizarea celorlalte proiecte europene prin care ne propunem să construim piste de biciclete, vom putea spune că vom avea toate facilitățile necesare pentru a te putea deplasa în Municipiul Focșani într-un mod cât mai verde și smart”, a spus Primarul Misăilă.