Cu bani europeni, Primăria Focșani reabilitează și modernizează Grădinița nr. 10

Primăria Municipiului Focșani pune banii europeni la treabă!

A fost semnat și contractul de finanțare pentru proiectul european „Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței nr. 10”, în valoare totală de 2.503.245,46 lei.

Proiectul se va desfășura pe durata a 14 luni, având în vedere că imobilul a fost proiectat și construit în anul 1972, ceea ce a dus în timp la un grad avansat de uzură fizică și morală.

Obiectivele proiectului sunt reprezentate de reabilitarea și modernizarea grădiniței pentru asigurarea condițiilor necesare de confort, siguranță și securitate pentru toți copiii, acesta adresându-se unui număr de 75 preșcolari din Municipiul Focșani.

De asemenea, obiectivul proiectului este acela de reducere a consumului de căldură pentru încălzirea  spațiilor. Principalele lucrări de intervenție sunt:

  • Reabilitarea acoperișului;
  • Refacerea finisajelor exterioare și repararea elementelor de construcţie ale faţadei, care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii;
  • Demolarea parțială a unor elemente structurale/nestructurale, cu/fără modificarea configurației și/sau a funcțiunii existente a construcției;
  • Reamenajarea grupului sanitar de la parter în vederea reconfigurării acestuia pentru a include un spațiu destinat persoanelor cu dizabilităţi;
  • Executarea unei scări exterioare de evacuare, pe structură metalică, pentru îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu;
  • Izolarea termică a faţadelor – parte opacă, cu termoizolație de 15 cm;
  • Izolarea termică a faţadei – parte vitrată, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădirea publică, cu tâmplărie termoizolantă;
  • Termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenței şarpantei, cu termoizolație de 25 cm;
  • Înlocuirea corpurilor de încălzire cu radiatoare;
  • Înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încălzire cu un sistem nou, adaptat la sarcinile termice rezultate prin implementarea măsurilor de creştere a eficienţei energetice a anvelopei clădirii propuse prin acest proiect;
  • Înlocuirea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru apă caldă de consum;
  • Montarea unui boiler termo-electric cu o capacitate de 500 litri pentru prepararea apei calde menajere;
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei prin instalarea unui sistem cu captatoare solare termice – 4 panouri solare, pentru prepararea apei calde de consum;
  • Reabilitarea instalației de iluminat;
  • Înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente și incandescente cu corpuri de iluminat tip LED, cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, dotate cu senzori de prezență (în grupurile sanitare și pe casa scării);
  • Reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate;
  • Finisaje interioare – Amenajări interioare la pereți, pardoseli și tavane, precum și în grupurile sanitare, prin placare cu gresie și faianță, pardoseli antiderapante.
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: