Cristi Valentin Misăilă: Sunt onorat că în preambulul Zilei Culturii Naționale 2022 am primit Titlul ”Om al anului” în domeniul Administrației în cadrul Concursului Județean ”Omul Anului” organizat de Fundația Social-Culturală ”Miorița”, Liga Scriitorilor din Vrancea (1998) și Revista/Editura ”Salonul Literar”

Distincția mă onorează dar, în aceeași măsură, obligă Primăria și Consiliul Local al Municipiului Focșani să se aplece cu și mai multă atenție asupra activității culturale independente.

Domnul Culiță Ușurelu, dar și alți scriitori din Vrancea, sunt preocupați de fenomenul literar, toți aceștia reușind, cu sacrificii personale, să mențină această flacără vie iar noi, ca și comunitate, ar trebui să susținem într-o formă mai articulată fenomenul cultural.

Toată prețuirea mea

Cristi Valentin Misăilă

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: