În urma amendamentelor propuse și votate de consilierii PNL-USR la ședința din 10 mai 2021, bugetul local al Municipiului Focșani a fost INVALIDAT, iar Trezoreria nu poate opera ordinele de plată.
Pentru deblocarea situației am convocat o nouă ședință pe data de 28 mai, în care am propus consilierilor PNL-USR să aprobe sumele necesare funcționării Primăriei și a celorlalte instituții afectate – Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani, Poliția Locală Focșani, Clubul Sportiv Municipal (CSM) Focșani 2007, Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia” Focșani și Ansamblul Folcloric “Țara Vrancei”.
Din păcate însă, apelul meu a rămas fără ecou, întrucât majoritatea din Consiliul Local Focșani formată din PNL-USR-PLUS a refuzat, fără nicio justificare logică, să aprobe sumele respective.
În aceste condiții, au fost notificați TOȚI operatorii cu care Primăria Focșani are încheiate contracte pentru furnizare servicii diverse, pentru a anunța că municipalitatea nu va mai putea onora obligațiile contractuale din cauza lipsei de fonduri.
Astfel, începând cu 2 iunie 2021, Primăria Municipiului Focșani va funcționa într-un sistem de avarie pentru că nu putem văduvi cetăţenii de serviciile publice.
Serviciile de pază și de curățenie au fost sistate, pentru asigurarea pazei fiind detașat un agent de la Poliția Locală.
Deranjul mare este generat tot de doamnele viceprimar care acum reclamă că am închis o ușă de acces și că astfel am pune în pericol angajații instituției.
Pentru cei interesați, fac precizarea că traseele de acces în Primăria Municipiului Focșani sunt unele stabilite strict, iar accesul într-o instituție publică se face doar după legitimare.
Faptul ca agentul de la Poliția Locală care, începând de miercuri 2 iunie 2021, asigură ordinea în Primăria Focșani “și-a permis” conform atribuțiilor legale să legitimeze și să întrebe anumite persoane unde merg, le-a deranjat pe doamnele viceprimar.
Dacă alții au ceva de ascuns, Primăria Municipiului Focșani nu are nimic de ascuns, dovadă și faptul că, din 2016, de când sunt primar pe site-ul instituției au fost publicate, lună de lună, TOATE cheltuielile efectuate de municipalitate.
Pe această cale îi asigur pe focșăneni că angajații Primăriei Municipiului Focșani vor continua activitatea până când furnizorii de energie electrică, furnizorii de toner și hârtie sau furnizorii de servicii de mentenanţă pentru sistemele informatice vor sista serviciile, ca urmare a neplății acestora!