Comunicat de presă primit din partea Consiliului Județean Vrancea

,,Pentru o corectă informare a publicului, Consiliul Județean Vrancea dorește să facă mai multe precizări, legate de propunerea de înființare a unui departament pentru relația cu diaspora vrânceană în cadrul aparatului de specialitate al instituției administrației publice județene, propunere înaintată de Grupul consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal.

Subliniem faptul că aparatul de specialitate a furnizat inițiatorilor proiectului, în cadrul comisiilor de specialitate, precizări cu privire la solicitarea primită, cu mențiunea că propunerea va fi realuată în momentul modificării organigramei și statului de funcții. Vă aducem la cunoștință faptul că organigrama a fost finalizată la sfârșitul lunii martie 2019 și se află în curs de aprobare la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Reiterăm că s-a transmis inițiatorilor că potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, nu există cadrul legal pentru înființarea unui asemenea departament care să aibă atribuțiile menționate în proiectul de hotărâre propus. Mai mult decât atât, potrivit Legii nr. 299/2007, autoritățile competente din România pentru aplicarea, respectiv coordonarea aplicării prevederilor Legii nr. 299/2007, sunt Ministerul Românilor de Pretutindeni și după caz, Ministerul Afacerilor Externe.

În plus, învederăm faptul că cetățenii vrânceni, indiferent de locul în care își au reședința, beneficiază de tratament egal din partea autorității județene. Consiliul Județean Vrancea răspunde tuturor solicitărilor, în limita competențelor legale, asigurând accesul tuturor la serviciile publice conform legii. Totodată, Consiliul Județean Vrancea nu are competențe de consiliere a persoanelor fizice sau juridice, orice solicitare privind activitatea instituției se furnizează, fără discriminare, oricărui cetățean, indiferent de domiciliu sau reședință”.

You might also like