Bugetul local de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al orașului Panciu a fost supus dezbaterii publice

Proiectul Bugetului local de venituri și cheltuieli al orașului Panciu pe anul 2019 a fost supus astăzi, dezbaterii publice. Evenimentul a reunit, alături de aleșii locali, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile.  Cu acest prilej, primarul Iulian Nica a prezentat proiectele, obiectivele și prioritățile administrației locale din 2019. „Dezbaterea publică ne-a oferit ocazia să discutăm în detaliu tot ceea ce înseamnă Bugetul Orașului Panciu pe anul 2019. La fel ca în anii anteriori, sperăm să ne desfășurăm întreaga activitate în condiții optime. În același timp, ne dorim și continuarea investițiilor începute. Vreau să anunț faptul că avem și proiecte noi pentru dezvoltarea și modernizarea orașului. O parte dintre ele au fost deja depuse la finanțare pe axele prioritare corespunzătoare Programului Operațional Regional 2014-2020“, a declarat primarul Iulian Nica. Potrivit proiectului, sumele estimate pentru Bugetul pe 2019 sunt:

  • – La partea de venituri, 26.448,67 mii lei, repartizați după cum urmează:
  • ∙ Secțiunea de funcționare: 15.655,57 mii lei
  • ∙ Secțiunea de dezvoltare: 10.576,21 mii lei
  • – La partea de cheltuieli 26.448,67 mii lei, repartizați după cum urmează:
  • ∙ Secțiunea de funcționare: 15.872,46 mii lei
  • ∙ Secțiunea de dezvoltare: 10.576,21 mii lei.

Excedentul la Secțiunea de funcționare este de 216,89 mii lei.

Primarul Iulian Nica a precizat că bugetul local din acest an va susține atât activitatea Primăriei și a instituțiilor din subordine – Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Sf. Ioan, Centrul Social de Recuperare și Reabilitare Neuromotorie pentru Persoane Adulte, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți, Casa de Cultură Mihai Eminescu și Clubul Sportiv Panciu, cât și activitatea din învățământ, sănătate, transport școlar, religie, sport și cultură. Totodată, la partea de funcționare au fost prevăzute sume pentru finanțarea complementară a Liceului Teoretic Ioan Slavici, a Liceului Tehnologic Al. I. Cuza și a Spitalului Orășenesc Dr. Eugen Băleanu.

Bugetul pe anul 2019 va susține, în continuare, transportul școlar, pentru ca elevii să ajungă la timp și în siguranță la cursuri. De asemenea, au fost alocate fonduri pentru desfășurarea activităților anuale de dezinsecție, deratizare, dezinfecție, deszăpezire; pentru energia termică de la instituții publice; pentru lucrările desfășurate prin intermediul DUSPI SERV PANCIU. Vom sprijini și activitățile culturale, religioase și sportive. De asemenea, este foarte important să precizez că avem prevăzute și sume lunare pentru plata iluminatului public, atât în ceea ce privește iluminatul stradal, cât și la sediile instituțiilor publice. Dacă la sfârșitul anului 2017 nu aveam nicio restanță la iluminat, situația de la sfârșitul anului 2018 nu a mai fost la fel, pentru că am înregistrat restanțe de aproximativ 120 mii lei. Partea bună este că sumele necesare achitării acestor restanțe au fost prevăzute în bugetul pe anul în curs, iar după aprobarea proiectului de buget vom plăti factura la zi„, a adăugat primarul Iulian Nica. Șeful administrației locale a declarat că sumele prevăzute la partea de dezvoltare vor permite Primăriei Orașului Panciu finalizarea următoarelor obiective de investiții aflate în derulare:

  • Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașului Panciu;
  • Ansamblu de locuințe sociale D+P+2E+M, 4 tronsoane, însumând 61 u.l., Bd. Independenței nr. 6-8;
  • Ansamblu de locuințe sociale D+P+2E+M, 2 tronsoane, însumând 32 u.l., Bd. Independenței nr. 6-8;
  • Reabilitarea termică a blocurilor multietajate, etapa a VI-a, 21 de blocuri;
  • Creșa Casa Piticilor – Grădinița Crucea de Sus, Orașul Panciu, Județul Vrancea;
  • Refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Sf. Ioan Panciu.

De asemenea, pe lista investițiilor noi, care se vor realiza cu bani din bugetul local, au fost incluse:

  • Reparații capitale, împrejmuire alei și parcări la Spitalul Orășenesc Panciu;
  • Modernizarea drumurilor de interes local în cartierul Dumbrava, Orașul Panciu, etapa a ll-a.

Anul acesta, în luna martie, am semnat contractul de finanțare pentru proiectul Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu, depus în cadrul POR 2014-2020, obiectivul fiind deja în faza inițială de implementare. Pentru alte 6 obiective depuse la finanțare în cadrul POR 2014-2020, așteptăm semnarea contractelor de finanțare. Este vorba despre următoarele obiective de investiții:

  • Înființare Centru de Diagnostic în Cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orășenesc Panciu;
  • Modernizarea și dotarea Grădinței Nr. 1 Panciu, în cadrul proiectului Educație timpurie – Proiect pentru modernizarea și dotarea infrastructurii de educație preșcolară din orașul Panciu;
  • Înființare Centru de Tineret Panciu;
  • Reabilitare, Modernizare și Dotare Cămine Culturale din Cartierele Neicu și Satu Nou – Oraș Panciu, Județul Vrancea;
  • Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public stradal din orașul Panciu.
  • Extinderea, Reabilitarea, Modernizarea și Dotarea Casei de Cultură Mihai Eminescu, Oraș Panciu, Județul Vrancea.

La sfârșitul anului trecut, în luna noiembrie, a fost semnat contractul de finanțare aferent obiectivului Dotarea Serviciului Public Local de Infrastructură și Dezvoltare Urbană la Nivelul Oraşului Panciu, Judeţul Vrancea, finanțat de Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – România. De asemenea, vom continua achiziția de utilaje necesare desfășurării activității SC Duspi SERV SRL, echipamente curățire Piață și achiziția de 2 loturi de teren necesare construirii de locuințe sociale“, a declarat Iulian Nica.

Consiliul Local Panciu se va pronunța asupra Bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2019, în ședința extraordinară convocată luni, 15 aprilie 2019, la ora 18.00.

You might also like