Ambasadorul Republicii Turcia, Füsun Aramaz s-a întâlnit cu primarul Cristi Misăilă

Ambasadorul Republicii Turcia în România, Excelența Sa Füsun Aramaz s-a întâlnit, astăzi, cu primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă.

La întâlnirea organizată la Sala de ședințe a Primăriei au fost prezenți o delegație de oameni de afaceri condusă de Güven Güngör, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), alături de care s-au aflat Naci Kenbay, vicepreședinte al TIAD și patron al firmei focșănene Turkrom alături de reprezentanți ai administrației locale focșănene. Excelența Sa Füsun Aramaz a fost primită cu pâine și sare de către doi tineri îmbrăcați în costume tradiționale vrâncenești. Primarul Cristi Valentin Misăilă, a făcut o prezentare a municipiului Focșani, a rolului pe care orașul l-a avut în realizarea României Mari, prin actul istoric de la 24 ianuarie 1859. Nu în ultimul rând, edilul a făcut o radiografie a mediului economic din Focșani, cu marii producători din industria textilă dar și producătorii de vinuri ale căror produse sunt medaliate la concursurile naționale și internaționale. Primarul Cristi Valentin Misăilă i-a asigurat pe oaspeți de deschiderea totală și sprijinul pe care administrația municipală îl acordă investitorilor din Turcia și a menționat bunele relații cu oamenii de afaceri turci care trăiesc în Focșani. 

Noi, Primăria Focșani, avem o deschidere totală și sprijinim oamenii de afaceri, oricând a fost o problemă noi i-am ajutat. Apreciez interesul oamenilor de afaceri pentru a dezvolta aceste relații care nu pot duce decât la un progres. Chiar tatăl meu are o relație de afaceri de lungă durată cu un om de afaceri din Turcia. Cunosc îndeaproape ceea ce înseamnă o relație comercială între o societate română și una din Turcia”, a spus primarul Cristi Valentin Misăilă.

Excelența Sa Füsun Aramaz i-a mulțumit primarului pentru primirea călduroasă.

„Mulțumim foarte mult pentru primirea caldă. Mă bucur să vizitez, Vrancea, Focșaniul. Este pentru prima dată când sunt în Vrancea. Știu că Vrancea are o istorie bogată, este amplasată stragegic, între Moldova și Muntenia”, a spus Excelența Sa. Ambasadorul a menționat relațiile foarte bune existente între cele două state, Turcia și România fiind parteneri strategici. „Vrem să dezvoltăm cooperarea economică. Da aceea am venit astăzi împreună cu Asociația Oamenilor de Afaceri Turci, dar și de dezvoltarea socială, culturală, educativă”, a menționat Excelența Sa Füsun Aramaz.

Proiectele de colaborare economică au fost prezentate de președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci TIAD, Güven Güngör. Cunoaștem orașul din trecerile și popasurile pe care le-am făcut aici. Am văzut că sunt schimbări oraș de când nu am mai trecut. Avem un ambasador al afacerilor turcești în persoana domnului Naci Kenbay, care este vicepreședinte al TIAD. Asociația Oamenilor de Afaceri Turci este o instituție înființată în 1993 și este acceptată ca partener de instituțiile locale și centrale ale statului român și Turciei. Scopul principal este de a realiza proiecte cre contribuie la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări și cele două popoare, mai ales pe plan economic, comercial însă nu numai, și pe plan social și cultural. Sprijim apropierea între cele două popoare. Noi, chiar ne simțim ca acasă în România, noi ne simțim bine aici”, a spus președintele TIAD, Güven Güngör. Acesta a subliniat că oamenii de afaceri turci sunt în primii cinci investitori străini din România, cu peste 6 miliarde dolari investiți până acum iar relațiile comerciale depășesc 7 miliarde dolare și obiectivul este să se ajungă la zece miliarde dolari. Sunt peste 16 mii de firme, peste tot în țară găsim investitori turci.

„Focșaniul și Vrancea au un mare potențial economic. Odată cu realizarea autostrăzii cred că va începe o mișcare mai produndă de care va beneficia și Focșaniul”, a precizat președintele TIAD, Güven Güngör.