290 de focșăneni pe lista beneficiarilor ANL din 2021

Consilierii locali focșăneni vor aproba, marți, lista cu cei 290 de focșăneni care pot primi locuințe ANL în anul 2021.

În ședința Consiliului Local Focșani vor fi discutate trei proiecte de hotărâre referitoare la locuințele ANL, printre care lista de priorități pentru 2021, chiria lunară pentru acest an dar și repartizarea a trei locuințe ANL pentru tineri în urma eliberării unor locuințe. Conform proiectelor de hotărâre, pe lista de priorități pentru 2021 se află 290 de persoane în urma analizei celor 424 dosare depuse. 

Au fost respinse 134 dosare întrucât nu au îndeplinit cerințele legii ori nu au îndeplinit criteriile legale „În vederea întocmirii Listei de priorități pentru anul 2021 s-au analizat 424 de dosare, din care 171 dosare noi și 253 dosare depuse în anii precedenți, respectiv 2001 – 2020 ce au fost reanalizate cu completările prezentate de solicitanți până la data de 16.03.2021. Din cele 424 de dosare analizate, Comisia socială a constatat următoarele: 290 dosare au fost admise – ca urmare a actualizării și completării acestora de către titularii cererilor cu actele necesare conform legii; 134 dosare au fost respinse – întrucât nu s-a procedat la actualizarea și completarea acestora conform cerințelor legii ori nu au îndeplinit criteriile legale. În urma punctării celor 290 dosare declarate admise, cel mai mare punctaj rezultat pentru anul 2021 este de 75 de puncte, iar cel mai mic punctaj este de 28 de puncte”, se arată în raportul atașat proiectului de hotărâre.

Pentru stabilirea chiriei lunare pentru locuințele ANL pentru anul 2021 se propune ca aceasta să fie calculată ținând cont de valoarea de înlocuire în vigoare la momentul stabilirii acesteia când se încheie contractul de închiriere. Ulterior, chiria se actualizează anual cu rata inflației și se modifică în funcție de coeficientul de venit doar dacă este cazul. Propunerea municipalității este fundamentată în baza unei corespondențe cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. O adresă semnată de ministrul Dezvoltării clarifică discuțiile referitoare la modul de calcul a chiriei ANL. „Valoarea de înlocuire stabilită prin OMLDPA 3519 din 2020 nu are impact pentru contractele de închiriere semnate până la data intrării în vigoare a ordinului menționat”, se arată în adresa semnată de ministrul Cseke Attila. Proiectul de hotărâre propune și o cotă de 1%, aplicată la valoarea de înlocuire a construcției, destinată administratorilor locuințelor pentru administrarea, întreținerea și reparațiile curente, precum și reparațiile capitale.

Știri despre: ,