104 familii întâmpină Sărbătorile de Iarnă în casă nouă

Joi, 12 decembrie 2019, vor fi predate cheile celor 104 familii care au repartiții în Cartierul ANL Democrației. Predarea cheilor va avea loc în cursul dimineții, între orele 9.00-12.00. „rugămintea noastră fiind ca toți viitorii chiriași să fie prezenți, reprezentanții municipalității luând deja legătura cu aceștia pentru a fi anunțați de program și de modul în care se vor desfășura lucrurile.  

Totodată, adresăm și pe această cale rugămintea ca fiecare familie sau chiriaș să se afle în intervalul orar amintit în scara blocului în care a primit repartiția, astfel încât formalitățile de predare să dureze cât mai puțin.

Odată cu mulțumirile pentru înțelegerea de care au dat dovadă, transmitem celor ce urmează să se mute sincere urări de sănătate și să aibă parte de Sărbători Fericite în noile lor apartamente„, au transmis reprezentanții Primăriei Focșani.