VIDEO: Cinste eroilor neamului care își dorm somnul de veci la Mausoleul Eroilor Mărăști

Cristi Valentin Misăilă:

,,Cu recunoștință i-am comemorat astăzi, la 104 ani de la victoria Armatei a 2-a pe Câmpul de Luptă Mărăști

În urmă cu 104 ani se dădeau lupte crâncene pentru unitatea poporului român, iar pentru îndeplinirea acesteia, aici, la Mărăști, au luptat cu vrednicie soldații Armatei a 2-a, conduși de Mareșalul Averescu.

Tot pe front, la Coțăfănești, ostașii Armatei a 2-a au pus bazele unei fundații ce avea să reconstruiască, după Primul Război Mondial, satul Mărăști.

Însăși Majestatea Sa, Regina Maria, a călcat pe aceste locuri atunci când a participat la slujba de sfințire a Bisericii cu Hramul ”Maria Magdalena” și a pus piatra de temelie a Mausoleului Mărăști!

Cu dragoste, perseverență și dăruire, acest sat a fost reconstruit din temelie prin implicarea directă a comandanților Armatei a 2-a, cei care astăzi își dorm somnul de veci în Mausoleul Mărăști.

Am reamintit aceste fapte eroice ale celor ce au luptat, au eliberat și au reconstruit Mărăștiul tocmai pentru a scoate în evidență moștenirea deosebită a Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, purtătoarea tradiţiei Armatei a 2-a.

Este o moștenire care vă onoarează și vă obligă să duceți mai departe gloria eroilor din Primul Război Mondial, care s-au jertfit pe Valea Râmnicului, la Mărăști și la Oituz!

Astăzi, la ceas de sărbătoare a Diviziei 2 Infanterie ”Getica” vă urez ”La mulți ani!”,,

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: