Sprijin pentru bătrâni și persoane izolate din partea Primăriei Focșani

Cristi Valentin Misăilă:,, Pentru a nu avea motiv de a ieși din casă, Primăria Municipiului Focsani, prin Directia de Asistentă Socială, sprijină focșănenii cu vârsta de peste 65 de ani, precum și toate persoanele aflate în izolare la domiciliu. În fiecare zi lucrătoare, bătrânii singuri ce au nevoie de ajutor în această perioadă sunt apelați telefonic de către colegii noștri pentru a li se face cumpărăturile.

Peste 200 de vârstnici lipsiți de ajutorul familiei sau al unui aparținător au fost contactați doar săptămâna trecută. Reprezentanții Direcției de Asistență Socială pot merge la magazine să facă aprovizionarea cu minimul necesar de alimente de bază sau medicamente, cheltuielile fiind suportate de către cei ce solicită ajutorul. În acest fel suntem la dispoziția bătrânilor noștri pentru a-i ajuta să stea cât mai mult în locuințele lor şi a nu se expune infectării.

Va rugăm să apelați cu încredere!
Nouă ne pasă!
Vă implor
STAȚI ÎN CASĂ!,,