Scenariul autorităților privind numărul zilnic de cazuri de COVID-19 dacă vor fi respectate regulile după redeschiderea restaurantelor și începerea școlii
- ”În măsura în care avem o respectare a regulilor impuse prin ordin de ministru comun cu miniştrii de resort pentru fiecare activitate care se reia, atunci putem gestiona o creştere a numărului de cazuri, o creştere mică pe care o asumăm. În măsura în care nu se vor respecta aceste reguli, vom avea o creştere a numărului de cazuri.
- Avem evaluare care merge până în 1.500 de cazuri în condiţiile în care se respectă regulile.
- În condiţiile în care nu se respectă regulile, vom avea o creştere şi atunci vom fi nevoiţi să intervenim cu restricţii în anumite zone”, a declarat ministrul Sănătății.
Chestionat dacă mai este valabilă prognoza de 2.800 de cazuri pe zi, Tătaru a răspus: “Prognoza era dată de acum două luni şi jumătate. Aş merge pe o prognoză în care toată lumea respectă regulile şi fiecare dintre noi ne facem partea noastră de treabă. Atunci vom avea o creştere a numărului de cazuri mică, acceptabilă, în condiţiile în care putem gestiona şi terapiile intensive”.