Rusalii în siguranță! Sute de polițiști vor asigura ordinea și liniștea publică

În perioada 5 – 8 iunie a.c., polițiștii vrânceni se vor afla în teren în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, poliţiştii vrânceni vor acționa pentru prevenirea evenimentelor cu caracter antisocial, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pentru salvarea de vieți.

La nivelul județului, în medie, zilnic, peste 150 de poliţişti se vor afla în teren şi vor acționa cu aproximativ 100 de autospeciale. Astfel, la activități vor participa circa 100 de polițiști de la rutieră, 611 de ordine publică, dar și polițiști de la investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, de la transporturi, luptători de la acțiuni speciale și din cadrul altor structuri (poliție locală etc.).

În perioada de referință, pe lângă dispozitivul curent, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică pe raza de competenţă, precum şi pentru asigurarea unei reacţii ferme şi a unei intervenţii rapide la solicitările cetăţenilor.

Poliţiştii vrânceni vor acţiona pentru a verifica respectarea prevederilor legale valabile în starea de alertă, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora.

Modul de acțiune este unul în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.

Patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naţionale și judeţene, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave. În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Poliţiştii rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, cu precădere pe DN2 E85, DN 2D, inclusiv zona turistică Lepșa – Greșu, utilizând în medie 8 aparate radar, zilnic, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei şi a combaterii vitezei excesive.

Știri despre: , ,