Restricție de tonaj de 7,5 tone pe tronsonul de drum DN 2N (Jitia de Jos)

Având în vedere structura grav afectată a podului din comuna Jitia, care necesită lucrări de consolidare, începând cu data de 25 iunie a.c., pe tronsonul de drum DN 2N (Jitia de Jos), administratorul drumului, cu avizul Poliției Rutiere Vrancea a instituit o restricție de tonaj de 7,5 tone.

În perioada 25 iunie – 22 iulie a.c., polițiștii au acționat zilnic în cadrul dispozitivului curent, pentru respectarea restricției, fiind aplicate 74 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 10295 lei. Pe lângă dispozitivul curent, de la data instituirii măsurilor de restricție, zilnic, câte un polițist din cadrul Serviciului Rutier Vrancea, împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești acționează în zonă.

De asemenea, operatorii economici de transport material lemnos și agregate minerale sunt notificați în continuare cu privire la obligativitatea respectării restricțiilor de tonaj impuse pe acest sector de drum.

Recomandăm agenților economici din zonă, care au ca specific de activitate transportul de mărfuri pentru care utilizează mijloace de transport ce depășesc masa totală maxim autorizată de peste 7,5 tone, să utilizeze alte mijloace de transport, care să se încadreze în restricția stabilită.

Activitățile vor continua și în perioada următoare pentru asigurarea respectării restricției de tonaj impuse pe acest sector de drum.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: