Programul manifestărilor care vor avea loc pe 6 august la mausoleele eroilor din Mărășești și Focșani

 

Programul manifestărilor care vor avea loc pe 6 august la mausoleele eroilor din Mărășești și Focșani

 

     Consiliul Județean Vrancea organizează sâmbătă, 6 august 2022, împreună cu Garnizoana Focșani, evenimente comemorative la Mausoleul Eroilor din Mărășești și la Mausoleul Eroilor din Focșani, cu ocazia împlinirii a 105 ani de la momentul istoric 6 august 1917, pentru a marca luptele eroice care au avut loc în Vrancea, în timpul Primului Război Mondial, sub deviza ”Pe aici nu se trece!”.

PROGRAM VRANCEA EROICĂ

Sâmbătă, 6 august 2022

Mausoleul Eroilor Mărășești – ora 9.00

  • Instalare Gardă 
  • Acordare onor militar
  • Intonare Imnul României 
  • Oficiere serviciu religios 
  • Discursuri oficiali 
  • Depuneri de coroane 
  • Intonarea semnalului ”Liniștea”
  • Defilare Gardă 

Pe tot parcursul evenimentului de la Mărășești, un număr de 25 de cadre militare în rezervă vor face o paradă a uniformelor Armatei Române.  

Mausoleul Eroilor Focșani – ora 11.30

  •  Instalarea Gărzii
  • Acordarea Onorului militar- Intonarea Imnului României
  • Oficierea serviciului religios
  • Discursuri oficiali
  • Depuneri de coroane
  • Defilarea Gărzii

Vă așteptăm la mausoleele eroilor din Mărășești și Focșani, pentru a onora împreună memoria eroilor neamului românesc!

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: