Primarul Focșaniului, vizită de lucru pe șantierul Creșei nr. 7

 

Am verificat astăzi, împreună cu aparatul de specialitate, stadiul lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Creșei nr. 7”, demarat la începutul lunii septembrie.
✅Proiectul presupune, pe lângă reabilitarea și modernizarea creșei, și extindere clădirii cu trei săli de clasă şi bloc alimentar cu spaţii aferente.
✅De asemenea, unitatea va fi dotată cu echipamente IT și mobilier pentru sălile grupelor de copii, pentru spaţiile administrative, cabinetul medical și blocul alimentar.
✅În tot acest timp, copiii care merg la Creșa 7 nu vor fi afectați, pentru că întâi va fi realizată extinderea și apoi constructorul va moderniza corpul de clădire existent.
✅Executantul lucrării ne-a dat asigurari că unitatea de învățământ va fi finalizată până la începutul anului școlar viitor.
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: