Ludovic Orban: Am putea lua decizia ca de la 1 septembrie să fie redeschise restaurantele. Analizăm să se reia și activitățile culturale în spații închise

Premierul Ludovic Orban arată că în urma analizei și recomandărilor pe care le va primi săptămâna aceasta, o decizie privind redeschiderea restaurantelor/localurilor ar putea intra în vigoare de la 1 septembrie.

„Să vedem în ce formulă și ce recomandări primim în cursul acestei săptămâni, pentru redeschiderea localurilor. Vom lua în mod cert o decizie săptămâna aceasta, cu atât mai mult cu cât se termină sezonul estival și va fi din ce în ce mai greu să fie servită masa la teresă. În zonele montane, de exemplu, a scăzut deja temperatura, iar dacă menținem situația actuală ar însemna să afectăm suplimentar hotelurile, care nu mai pot să asigure masa pe terase. Apoi mai e și turismul balnear, care de asemenea ar fi afectat”, a comentat premierul, într-o intervenție la Digi24.

Întrebat când estimează că vor putea fi deschise localurile, el a sugerat că data de 1 septembrie ar putea fi o variantă.

„O decizie privind redeschiderea restaurantele am putea-o lua, cel mai probabil, de la 1 septembrie”, a spus Orban.

Totodată, premierul a subliniat că este analizată posibilitatea reluării activităților culturale în spații închise.

„Am permis ca în spații deschise să aibă loc evenimente/spectacole cu maxim 500 persoane, dar acum că vine toamna va fi din ce în ce mai riscant să le organizezi afară. Analizăm să vedem în ce condiții se vor putea relua activitățile în teatre, cinematografe și așa mai departe. Desigur, prin menținerea unui set de restricții, portul măștilor de protecție, dezinfectarea (…) În alte țări s-a dat drumul la evenimente cu ocuparea a 25-30% din capacitatea sălilor. Am putea începe la fel”, a comentat Orban

Doar stadioanele rămân închise, pentru că galeriile sunt greu de controlat, a apreciat premierul.

„Pericol mare pe stadioane. Galeriile sunt greu de controlat la meciuri. Cântă, dansează… Nu poți să impui reguli pe stadion, în galerii. Nu stă nimeni cu mască la meciuri. (…) Poate, da, în localități în care nu vom avea niciun caz de infecție am putea vorbi despre redeschiderea stadioanelor (…)”, a spus Orban.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: