Încep înscrierile pentru Bacalaureat 2021. Ce acte trebuie să conțină dosarul de înscriere

Absolvenţii de liceu se pot înscrie, începând de luni, 31 mai, pentru prima sesiune a Bacalaureatului din 2021. Înscrierea se poate face până pe 4 iunie, potrivit calendarului de pe site-ul Ministerului Educaţiei. Examenul va începe pe 28 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Anul acesta, probele de competențe lingvistice și digitale nu se susțin, pentru ele sunt echivalate notele obținute de candidați.

Anul acesta sunt așteptați să susțină probele peste 100.000 de candidați, potrivit Ministrului Educației.

Înscrierile pentru BAC 2021, în intervalul 31 mai – 4 iunie

Potrivit calendarului Ministerului Educației, pentru prima sesiune de Bacalaureat 2021, înscrierile se pot face timp de cinci zile, în intervalul 31 mai – 4 iunie, care este și ultima zi de școală pentru elevii din clasa a XII-a și a XIII-a.

Calendarul complet de desfășurare a primei sesiuni de Bacalaureat 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial, în septembrie 2020:

  • 31 mai – 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
    23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)
  • 28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă

Ce acte trebuie să conțină dosarul de înscriere

Dosarele de înscriere pentru Bacalaureat 2021 se depun fie în format fizic, fie electronic sau prin poștă la liceul absolvit și trebuie să cuprindă:

  • 2 Fotografii 3/4 pentru Diploma de bacalaureat
  • Copie certificat de naștere
  • Copie carte de identitate
  • Foaie matricolă
  • Adeverință recunoaștere probe (pentru absolvenții din promoțiile anterioare)
  • Cerere-tip de înscriere
  • Cereri pentru echivalarea/recunoașterea probelor de competențe
  • Cerere către inspectorul școlar general pentru candidații din alte județe

Când se afișează rezultatele la Bac 2021 din prima sesiune

Primele rezultate ale probelor scrise se vor afişa în 5 iulie, până la ora 12.00, iar în aceeaşi zi, până la ora 18.00 se vor putea depune contestaţiile. Pe 9 iulie vor fi afișate rezultatele finale.

  • 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
  • 5 iulie 2021 – orele 12:00 – 18:00 – Depunerea contestațiilor
  • 6 – 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: