Incendiu violent la Spinești, flăcările au cuprins 3 gospodării

În cursul zilei de vineri, 3 iulie, în jurul orei 13:20, în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un incendiu de proporții, care a cuprins 3 gospodării din satul Spinești, comuna Vrâncioaia.

La locul indicat s-au deplasat de urgență 1 autospecială de stingere cu apă și spumă de la Punctul de Lucru Năruja, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 autospecială pentru muncă operativă de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Totodată, au fost alertate și serviciile voluntare pentru situații de urgență, pompierii profesioniști fiind sprijiniți de SVSU Vrâncioaia, SVSU Tulnici și SVSU Păulești, care au intervenit, fiecare, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Forțele de intervenție au acționat pentru stingerea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1200 mp, cuprinzând locuințe și anexe.

În timpul intervenţiei 3 persoane, de sex  feminin, cu vârste cuprinse între 38 și 80 de ani, au avut nevoie de asistența echipajului SMURD deoarece, una dintre acestea a suferit arsuri minore la membru superior stâng iar celelalte două au suferit atacuri de panică. Paramedicii le-au acordat primul ajutor calificat, la faţa locului dar, cu toate că le-au fost explicate consecinţele, acestea au refuzat transportul la spital.

După mai bine de patru ore de luptă cu focul, pompierii au reușit sa lichideze incendiul fără ca acesta să se mai extindă la alte gospodării. De asemenea, a fost salvat din calea flăcărilor un porc.

Pagubele rezultate în urma evenimentului au fost însemnate. Au ars bunuri mobile și imobile pe o suprafață de circa 800 mp și s-au degradat alte aproximativ 450 mp din pereții locuințelor și anexelor celor 3 gospodării afectate.

Cauza probabilă care a generat incendiul a fost un scurtcircuit electric produs la o mașină de spălat aflată în funcțiune.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: