Incendiu la o gospodărie din satul Mahriu, comuna Poiana Cristei

În cursul zilei de marți, 09 iunie a.c., în jurul orei 16.50, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța producerea unui incendiu la o gospodărie din satul Mahriu, comuna Poiana Cristei.

La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență două echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă.

La momentul sosirii forțelor de intervenție, ardea generalizat o locuință de circa 50 mp și o căpiță de fân. Pompierii militari au localizat imediat incendiul, care amenința să se propage la o altă locuință aflată în aceeași curte, reușind să stingă focul în limitele găsite, după mai bine de 4 ore de luptă cu flăcările.

În urma evenimentului au ars: o locuință construită din lemn și acoperiș din tablă în suprafață de aproximativ 50 mp și 5 t de fân.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost generat de jocul copiilor cu focul.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Măsuri pentru siguranţa copiilor

Având în vedere faptul că, astfel de evenimentele pot periclita siguranţa celor mici, pompierii militari recomandă părinţilor, bunicilor şi tutorilor legali ai copiilor, respectarea următoarelor reguli :

  • păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
  • înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
  • nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
  • odată cu creșterea, învăţaţi-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.

Foc Deschis

  • Nu lăsaţi la îndemână chibrituri, brichete și alte mijloace de aprindere;
  • Nu lăsaţi focul deschis nesupravegheat; nu îi lăsați să se joace cu focul;
  • Nu le permiteţi accesul, nesupravegheaţi, în depozitele de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri etc., cu mijloace care pot produce incendii.

Învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

  • dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
  • dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la 112 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
  • să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
  • dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
  • atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Învățaţi copilul să:

  • nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;
  • se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;
  • anunțe la 112 orice situație care îi pune viața în pericol.