FOTO Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată! Polițiștii vrânceni acționează astăzi în mai multe zone ale județului

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier și cu cei ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor desfășura, astăzi, activități în cadrul acțiunii naționale „ATENȚIE LA TREN!“, în zona stațiilor de cale ferată din județul Vrancea.
Scopul acţiunii este prevenirea și reducerea victimizării populaţiei prin accidente produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Din analiza efectuată la nivelul Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea privind situaţia operativă din zona trecerilor la nivel cu calea ferată s-a constatat că în primele 9 luni ale anului 2019 nu au fost înregistrate accidente, și nici în perioada similară a anului trecut.
În acest context, polițiștii vrânceni vor acționa astăzi în intervalele orare 06.00 – 10.00 şi 16.00 – 18.00, în localitățile Tișița, Domnești și Sihlea, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.