Focșănenii pot depune cereri pentru ajutoarele de încălzire

Primăria Focșani acordă ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri. Ajutoarele se acordă pe bază de cerere, însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.

Pentru a beneficia de ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale cererile se ridică și se depun însoțite de actele doveditoare de la sediul Primăriei Municipiului Focșani – Registratura Generală din Bulevardul Dimitrie Cantemir nr 1 bis.

Totodată, SC ENET SA Focşani aduce în atenţia consumatorilor săi că, începând cu data de 20 octombrie 2020, primește cererile/declaratii pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat conform  OUG 70/2011. Cererile pentru ajutorul de încălzire pentru locuințele cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri și energie electrică se depun la Direcția de Asistență Socială Focșani din str. Cuza Voodă nr. 42.

Pe lângă cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, sunt necesare următoarele acte:

  • copie după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei (B.I. sau C.I. cu adresa pentru imobilul pentru care se solicită ajutorul, respectiv certificat de naştere pentru copiii sub 14 ani);
  • copie xerox după actul de proprietate, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de donaţie, contract cu clauză de abitaţie, contract de comodat – legalizat, contract de întreţinere sau împuternicire notarială din partea proprietarului cu privire la dreptul de folosinta a locuintei de catre solicitant;
  • copie xerox după certificatul de inmatriculare a autoturismului (unde este cazul);
  • adeverinţă eliberată de angajator cusalariul net pentru luna anterioară depunerii cererii – original;
  • cupon pensie valabil pentru luna anterioară depunerii cererii – copie
  • alte acte doveditoare privind veniturile realizate de titular şi membrii familiei acestuia, astfel cum sunt prevăzute în formularul de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere.

Pentru a beneficia de ajutor începând cu luna noiembrie 2020 cererile/declarații pe propria răspundere se primesc, completate, până pe data de 20 noiembrie 2020, inclusiv.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: