Firmele care își readuc la muncă angajații din șomaj tehnic vor primi ajutor financiar de la stat

Firmele care îi readuc la muncă pe angajații care au fost în șomaj tehnic ar putea fi sprijinte de stat pe o perioadă de trei luni, cu până la 41,5 la sută din costurile salariale, reprezentând cuantumul maxim al contribuțiilor sociale, a declarat, luni seara, la Digi24, Ionel Dancă, șeful Cancelariei prezidențiale.

Este o măsură care este în pregătire la Ministerul Muncii și care va fi aplicată după ce se încheia perioada de aplicare a șomajului tehnic, a precizat Ionel Dancă.

El a confirmat că guvernul pregătește o serie de noi măsuri pentru perioada următoare. Sunt o serie de reglementări care au funcționat pe perioada stării de urgență și au continuat în starea de alertă, dar încetează la 1 iunie și trebuie prelungite sau înlocuite cu alte măsuri.  E vorba, de pildă, de menținerea șomajului tehnic pentru acele sectoare încă vizate de restricții.

De asemenea, trebuie pregătite actele normative pentru măștile care trebuie distribuite către persoanele vulnerabile, dar și pentru școli, a exemplificat Dancă.

„Noi în momentul de față suntem în elaborarea mai multor programe care fac parte din pachetul de relansare economică pentru perioada următoare și aici sunt mai multe domenii vizate. Pentru piața muncii, pe de o parte, este necesară prelungirea măsurii șomajului tehnic într-o serie de sectoare, în timp ce alte zone, care nu mai au restricții, dar au dificultăți cauzate de modul în care criza aceasta a distorsionat piața, au nevoie în continuare de sprijin pentru reinserția celor care sunt în șomaj tehnic. Sunt zone unde companiile au început să-și reia activitatea și reangajează persoanele care au fost în șomaj tehnic. Aici sunt sunt mai multe soluții pe care guvernul le pregătește și una dintre acestea este aceea de a susține cel puțin pentru o perioadă de trei luni o măsură de sprijinire a costurilor salariale pentru angajații care au fost în șomaj tehnic și se întorc la muncă. Această formă de sprijin poate să fie de până la 41,5 la sută, cât însumează cuantumul contribuțiilor sociale și de sănătate pentru un angajat. Este o măsură în pregătire la Ministerul Muncii, care va fi aplicată după ce se încheie după perioada de șomaj tehnic”, a explicat Ionel Dancă, luni seara, la Digi24.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: