Dosare penale întocmite de polițiști

La data de 2 mai a.c., ora 14.10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Brăilei din localitate, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Milcovul. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 2 mai a.c., ora 15.30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au oprit pentru control o autoutilitară al condusă de un bărbat din comuna Slobozia Bradului, care a prezentând o adeverință permanentă, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, eliberată la data de 23 aprilie a.c.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că la data de 2 mai a.c., bărbatul nu mai figura ca angajat sau administrator la societatea respectivă.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

La data de 2 mai a.c., ora 17:35, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza satului Maluri, comuna Vulturu, un autoturism ar fi lovit un stâlp de electricitate pe care l-ar fi rupt.

Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul care prezenta avarii pe partea dreaptă iar la circa 30 metri se afla un stâlp de electricitate rupt și un panou de comandă distrus. La fața locului a fost identificat și conducătorul autoturismului, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Vulturu.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de  2 mai a.c., ora 22.00, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Adjud au depistat un tânăr de 25 de ani, din comuna Homocea, în timp ce conducea pe DJ 252 un autoturism, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Știri despre: ,