Dosar penal întocmit de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție

Sursa foto:mdfx.ro

 

Duminică, 15 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Ruginești nu a respectat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Adjud.

Astfel, cel în cauză s-ar fi apropiat la mai puțin de 150 m de fosta concubină, o femeie în vârstă de 41 de ani, iar ulterior ar fi provocat scandal și i-ar fi adresat amenințări.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu și amenințare.