Doi vrânceni au murit după ce s-au răsturnat cu tractorul

Doi bărbați au murit în ultimele 24 de ore în urma unor accidente cu tractoarele pe care le conduceau în comunele Vidra și Vizantea Livezi.

Primul accident a avut loc, ieri, în Vizantea, unde un bărbat în vârstă de 77 ani s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea. Reprezentanții ISU Vrancea au arătat că la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Vidra cu o autospecială de intervenție. Pompierii au acționat pentru extragerea persoanei. Din nefericire, persoana de sex masculin, în vârstă de 77 de ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ declarând decesul. Azi dimineață a mai avut loc un accident, în în satul Voloșcani, comuna Vidra.

„Evenimentul a avut loc astăzi, în satul Voloșcani, comuna Vidra. Pompierii au fost alertați în jurul orei 07:20. În cel mai scurt timp, la fața locului, s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu 1 autospecială de intervenție și 1 ambulanță SMURD, precum și 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ). Echipajul de intervenție a acționat pentru extragerea persoanei de sub tractor. Deoarece victima de sex masculin, în vârstă de 63 de ani, era în stare de inconștiență, echipajele SMURD și SAJ au trecut la efectuarea protocolului de resuscitare. Din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor, fiind nevoiți să declare decesul”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: