Cîțu, după ce a anunțat OUG pentru amânarea majorării alocațiilor: „Reducerea deficitului, un efort la care toți trebuie să participăm”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că Guvernul va da o Ordonanța de Urgență prin care să fie amânată creșterea alocațiilor pentru copii, următoarea majorare fiind cea de anul viitor. Premierul spune că alocațiile nu vor mai creștere în etapele stabilite anul trecut, fiind alt context economic în care Guvernul încearcă să reducă deficitul. Acesta a ținut, însă, să precizeze că din 2023 va exista o formulă predictibilă de creștere a alocațiilor.

„Bugetul a fost construit pe legislația în vigoare, dar în același timp am aprobat și o strategie fiscal bugetară care arată foarte clar obiectivul nostru de a reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB până în 2024. În același timp, la Senat, amendamentele care arată un nou calendar cu o creștere din 1 ianuarie 2022 a fost votat de toți cei din Coaliție. La Camera Deputaților, nu știu din ce motive, s-a întârziat acest lucru, deși toți avem același obiectiv. De aceea, dacă proiectul de lege chiar aprobat în această formă va fi atacat de opoziție la CCR, în aceste condiții mă văd nevoit să aprob o OUG pentru a mă asigura că menținem stabilitatea României în perioada următoare”, a anunțat premierul.

Acesta susține că din 2023 va exista o nouă formulă de calcul a alocațiilor.

„Vom crea o formulă transparentă prin care vom crește alocațiile în fiecare an. Așa cum vom face și cu pensiile. În viitor mergem cu această formulă, nu înseamnă că ne oprim când alocațiile se dublează”, spune Cîțu.

Întrebat despre etapele de majorarea a alocațiilor decise anul trecut, premierul a spus că era alt context.

„Au fost propuse într-un context al epidemiei de anul trecut, anul acesta vorbim de un alt context, vorbim de o reducere a deficitului bugetar, un efort la care toți trebuie să participăm. A fost o creștere anul trecut, a fost o creștere și anul acesta, când în multe țări din UE nu se făceau aceste creșteri”, a spus Florin Cîțu.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: