Certificatul digital al UE a fost aprobat oficial și se va aplica de la 1 iulie

Parlamentul European a aprobat, miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Documentul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie, au transmis reprezentanții legislativului european. 

Eurodeputaţii au adoptat noile reglementări referitoare la certificatul COVID-19 cu 546 voturi pentru, 93 împotrivă şi 51 abţineri (cetăţenii Uniunii Europene) şi cu 553 voturi pentru, 91 împotrivă şi 46 abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe).

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.

3 tipuri de certificate vor fi disponibile

Certificatul urmăreşte să permită călătorii mai simple şi mai sigure, oferind dovada că cineva a fost vaccinat, a avut un test negativ la COVID-19 sau s-a vindecat după infectarea cu SARS-CoV-2. Infrastructura necesară este disponibilă şi 23 de ţări sunt pregătite tehnic, iar nouă dintre acestea emit şi verifică deja cel puţin un tip de certificat.

Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane:

  • persoane care s-au vaccinat împotriva COVID-19
  • persoane care au trecut prin boală – prezența unui test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat
  • absența infectării în acest moment dată de un test PCR negativ
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: