Când binele se transformă în fapte – ”O viață salvată de spiritul civic”

În această după-amiază, în jurul orei 14:00, Irina, aflată în concediu împreună cu familia, se deplasa din Galați spre litoral, când a auzit telefonul sunând:

”Alo, Mihaela! Mă simt rău, nu știu ce să fac?”

Irina: ”Bună ziua! Nu sunt Mihaela, dar spuneți-mi cu ce vă pot ajuta!”

Deodată, s-a făcut o pauză lungă, la telefon nu se mai auzeau decât gemetele unei femei. În acest timp, Irina și-a adus aminte de mătușa ei care, a stat două zile în casă, fără ajutor.

Irina: Doamnă, mă auziți! Ziceți-mi ce ați pățit?

Din păcate, nu se mai înțelegea nimic din ce spunea femeia care îi cerea sprijinul, apoi discuția s-a întrerupt.

Irina și-a dat seama că ceva nu este în regulă așa că, a sunat imediat la numărul unic de urgență 112, unde i-a răspuns operatoarea de la S.T.S. Ialomița. I-a explicat despre ce este vorba: ”Doamnă, am fost sunată de pe un număr de telefon de o persoană necunoscută, care probabil a greșit numărul. Persoana părea că se simte rău și este singură în casă.”

Operator S.T.S.: ”Dați-mi, vă rog, datele dumneavoastră și numărul de telefon de pe care ați fost sunată.”

După obținerea datelor, S.T.S. a redirecționat cazul către dispecerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea (I.S.U. Vrancea),  care au trecut imediat la localizarea zonei de unde a fost efectuat apelul.

Neliniștea, care a cuprins-o pe Irina, a determinat-o din nou să sune la numărul necunoscut. Spre norocul ei, femeia i-a răspuns.

Irina: ”Doamnă, vreau să vă ajut! Cum vă cheamă? Spuneți-mi, vă rog, cum vă cheamă?”

Din vocea tremurată abia a putut înțelege: ”Sunt Georgeta …..!”

Irina a sunat din nou la 112 și a oferit informațiile suplimentare.

Având datele de identificare, dispecerii I.S.U. Vrancea au luat de îndată legătura cu colegii lor polițiști, care s-au mobilizat și au găsit repede adresa persoanei în baza de date. Au trimis un echipaj în recunoaștere. Totodată, la adresa indicată s-au deplasat de urgență,  un echipaj de intervenție din cadrul I.S.U. Vrancea și un echipaj al Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea. Pompierii au pătruns în apartamentul situat la etajul al doilea, cu ajutorul unei scări de fereastră. În interior, a fost găsită o femeie, în vârstă de 88 de ani, conștientă dar cu starea sănătății precară. Femeia a fost preluată de echipajul S.A.J. și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.

Caz rezolvat cu succes, datorită prezenței de spirit de care a dat dovadă Irina și a bunei cooperări care există între instituțiile care au intervenit: S.T.S., I.S.U. Vrancea, I.P.J. Vrancea, S.A.J. Vrancea.

Felicitări tuturor! Ați demonstrat încă o dată că un strigăt disperat se poate transforma într-o viață salvată!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Știri despre: ,