Campania „Tu ești viitorul tău!” privind siguranța școlară

Din buletinul informativ al IPJ Vrancea

Siguranța elevilor reprezintă o permanentă preocupare a Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, iar parteneriatul poliţie-şcoală-comunitate, dezvoltat prin Biroul Siguranță Școlară, are scopul realizării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal.

În acest sens, în perioada 21 octombrie 2021 – 30 iunie 2022, pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Direcția de Sport și Tineret Vrancea și Centrul Județean de Resurse Educaționale Vrancea vor desfășura activități în cadrul Campaniei ,,TU EȘTI VIITORUL TĂU!’’.

Campania a debutat cu o activitate de informare a părinților în zona adiacentă a unei unități de învățământ din municipiul Focșani, unde polițiștii de la Siguranță Școlară și partenerii campaniei au discutat cu părinții și elevii aflați la ieșirea de la orele de curs, acestora fiindu-le distribuite materiale pe linie de siguranță sub formă de scrisori deschise, pentru a fi informați cu privire la ce li se poate întâmpla copiilor în viața reală sau virtuală.

De asemenea, la debutul campaniei, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a avut loc o dezbatere în cadrul unei mese rotunde, la care au fost prezenți partenerii campaniei, ocazie cu care s-au stabilit demersurile educative, în special cele de informare a publicului larg.

Campania se va desfășura prin:

  • informarea publicului larg (elevi, părinți și cadre didactice) cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării, cyberbullying-ul și consecințele asociate faptelor antisociale;
  • transmiterea periodică a unor mesaje online printr-o rețea de socializare (mesajele pe linie de siguranță școlară sunt destinate grupurilor de părinți și cadrelor didactice de la clase);
  • dezbateri cu membrii comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței și cu grupul de acțiune antibullying, din cadrul unităților de învățământ;
  • activități pe linie de siguranță, în cadrul orelor de dirigenție organizate online și la clase.

Următoarele activități în cadrul campaniei vor continua în funcție de situația pandemică, la clase sau în mediul online, pe parcusul întregului an școlar.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: