Autoritățile introduc restricții suplimentare, în condițiile creșterii rapide a numărului de cazuri de coronavirus. Cer comitetelor județene pentru situații de urgență interzicerea evenimentelor private, obligativitatatea muncii la domiciliu și închiderea restaurantelor în zonele cu peste 1,5 cazuri la mia de locuitori. Localitățile cu peste 3 cazuri la mie vor intra în carantină

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat luni seară că a fost luată decizia permiterii sărbătorilor religioase, însă numai cu participanți din localitatea respectivă. Astfel, la racla cu moaștele Sfintei Parascheva vor avea voie să meargă doar locuitorii Iașului.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis:

  • Comitetele Județene se vor întruni în regim de urgență și, în funcție de situație (peste 1,5 cazuri la mia de locuitori) vor lua măsurile prevăzute în hotărârile de guvern – purtarea măștii în spații închise, carantinarea localităților cu peste 3 cazuri la mie, interzicerea evenimentelor private (nunți, botezuri), închiderea restaurantelor în interior.
  • Este în analiză suspendarea activității pentru 30 de zile a autorizației firmelor care nu respectă regulile
  • Instituțiile publice și private vor lua în considerare munca de la domiciliu, sau decalarea programului, în zonele în care sunt mai mult de 1,5 cazuri la mia de locuitori.
  • Evenimentele religioase vor avea loc fără participarea pelerinilor din alte localități
  • Controalele vor fi intensificate, vor fi făcute verificări de respectare a regulilor. 
  • Persoanele alese la scrutinul din 27 septembrie vor depune jurământul on-line, dacă sunt în carantină.

Principalele declarații făcute de Nelu Tătaru:

Unii nu au realizat că portul unei măști ne poate aduce într-o stare de liniște, iar regulile pentru limitarea transmiterii trebuie să revină în actualitate. Suntem pe un trend ascendent după septembrie: revenirea din concedii, redeschiderea școlii, campania electorală. Evaluarea INSP a arătat că am avut o creștere a numărului de localități a indicelui peste 3.

S-au făcut evaluări și actualizări ale listelor țărilor care au un indice ridicat. Astfel, cetățenii care vin din țări cu un indice mai ridicat se impun regulile: pentru cei care vin să stea 3 zile pot veni cu un test negativ în ultimele 48 de ore; cei care intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile pot ieși din carantină în a 10-a zi dacă efectuează un test de coronavirus în a opta zi, iar acesta este negativ.

Pandemia nu se tranșează în spitale, ci în pre-spital. Vine o lună octombrie cu evenimente religioase. Suntem într-un efort comun. Depinde doar de noi dacă vom forța spitalele.

Principalele declarații făcute de Raed Arafat:

În urma votului CNSU,  au fost stabilite următoarele aspecte: toate comitetele județene de situații de urgență (CJSU) se vor reuni de urgență pentru a lua toate măsurile prevăzute în HG-uri pentru incidențele de 1,5 cazuri/mia de locuitori în ultimele 14 zile.

Măsurile care vor fi analizate un mod deosebit dar nu numai: purtarea măștii în spații închise și deschise, în mod deosebit spații publice aglomerate. Carantinarea localităților care depășesc 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Interzicerea evenimentelor precum nunți și botezuri în localitățile cu peste 1,5 cazuri/mia de locuitori.

Este în analiză posibilitatea închiderii/suspendării agenților care nu respectă recomandările.

Toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici care își desfășoară activitatea în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare decât 1,5 la mia de locuitori au obligația analizării modului de desfășurare a activității în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se recomandă decalarea programului de lucru.

Organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reședință în locul unde se desfășoară evenimentul. Riscul major nu e doar participarea, e pe durata transportului spre localitate sau înapoi acasă. Dacă se stă în autobuz ore întregi, e suficientă o persoană infectată ca să îi infecteze pe toți. Sărbătorile religioase se fac, dar participanți sunt doar cei care au reședința sau domiciliului în localitatea respectivă.

Persoanele alese la alegerile locale să poată depune jurământul oficial fără prezență fizică, ci online, dacă sunt în izolare sau carantină.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: