Aproape 30.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 600.000 de români au făcut vaccinul anti-COVID

Aproape 30.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit Comitetului național pentru vaccinare. Aproximativ 600.000 de români au fost vaccinați de la debutul campaniei.

În ultimele 24 de ore au fost imunizate 29.769 de persoane, dintre care 12.917 au făcut prima doză, iar 16.852 au făcut doza de rapel.

Numărul total de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer ioNTech administrate începând cu 27 decembrie 2020 a ajuns la 721.184. Au fost vaccinate în total 598.135 persoane, din care 475.086 au făcut prima doză, iar 123.049 au făcut și rapelul.

În ultimele 24 de ore au fost 66 de reacții comune și minore la vaccinare, din care cinci sunt reacții de tip local și 61 reprezintă reacții generale.

În ceea ce privește numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 1.880 reacții comune și minore, din care: 461 de reacții de tip local cu durere la locul injectării și 1.419 reacții generale, febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie și alergii de tip urticarie.

Nouă reacții sunt în curs de investigare, precizează autoritățile.

Intră in comunitatea VranceaTravel! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursă Digi24.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: