Amenzile pentru neplata rovinietei ar putea crește și de 5 ori

Șoferii ar putea primi amenzi mai mari dacă nu plătesc taxa de drum. E un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor. Oficialii mai doresc ca rovinieta să fie plătită pentru distanțele parcurse și nu pentru perioade fixe.

Șoferii care ies din localități fără să plătească taxa de drum vor fi sancționați mai aspru. Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Transporturilor, amenzile minime pentru autoturisme ar ajunge la 275 de lei, pentru microbuze la 3.100 de lei, iar la camioane la 11.900 de lei.

Ion Lixandru – responsabil infrastructură, Romanian Business Leaders: Înainte să luăm decizia de a majora, să vedem soluția de a valorifica. Dacă analizăm costul administrativ, blocarea instanțelor cu tot felul de amenzi versus cât se încasează, ieșim pe negativ. Ele trebuiesc externalizate în sistemul privat, cum se întâmplă în străinătate și atunci statul doar administrează.

Majorarea amenzilor este motivată prin faptul că, din 2010 până în prezent, nu au fost actualizate sancțiunile, în timp ce în această perioadă, rovinieta s-a scumpit cu 20%. De asemenea, din 2015 până în 2021, numărul amenzilor pentru neplata taxei de drum s-a dublat.

Alin Șerbănescu – purtător de cuvânt CNAIR: Măsura are ca scop încurajarea plății rovinietei, care se constituie venit direct către CNAIR. Banii sunt folosiți la repararea și întreținerea infrastructurii din România pe care o folosim toți.

Dezbaterea publică legată de amenzile mărite va dura încă două săptămâni. În schimb, un tarif al vinietei în funcție de distanța parcursă ar putea fi aplicat peste doi ani.

Știri despre: , ,