Amenzi de 10 mii lei și lemn confiscat de polițiști

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au aplicat amenzi de 10 mii lei în urma controalelor realizate pentru verificarea legalității activităților desfășurate în domeniul silvic.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea arată că au fost constatate 9 infracțiuni și au fost aplicate sancţiuni contravenționale, fiind confiscați peste 21 metri cubi de material lemnos. Controalele au fost efectuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani și ai Bazei Experimentale Vidra. Verificările au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

„În urma celor 18 controale, din care 11 desfășurate pe drumurile publice, 2 la depozite/instalații de material lemnos și 5 în fondul forestier, polițiștii au constatat 9 infracțiuni la regimul silvic și au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în cuantum de 10000 lei. Poliţiştii vor continua activităţile în vederea protejării fondului forestier prin prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală precum şi depistarea şi sancţionarea faptelor de natură contravenţională prevăzute de legislaţia în domeniul silvic”, au precizat reprezentanții IPJ Vrancea

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: